Visele lui Hamlet

Visele lui Hamlet
De Nina Mazur
One-man show cu Florin Beciu
„Vi s-a întâmplat şi vouă să visaţi mereu unul şi acelaşi vis?”
Hamlet
FLORIN BECIU

Vocile:
Vladimir Purdel Andrada Fuscaş
Cristian Alexandrescu Lidia Stratulat
Radu Constantinov Adrian Roman Andrei Cătălin
Un spectacol realizat de FLORIN BECIU

 

PROLOG
Ai spus cu ultima suflare că restul e tăcere, dar nu. Eu, Horaţio, prietenul tău cel mai bun, nu pot să tac. Povestea ta trebuie spusă lumii întregi. Căci în fiecare dintre noi e un Hamlet… Cu mici deosebiri, nuanţe. Ascultaţi deci, povestea lui Hamlet, prinţul Danemarcei. Totul a început cu o crimă din răutate, lăcomie. Un fratricid urmat de un incest. Claudius îşi ucide propriul frate, pe tatăl lui Hamlet, pentru a-i lua coroana şi nevasta de soţie. Hamlet se întoarce pentru înmormântarea tatălui şi ajunge chiar la nunta mamei sale. Este întâmpinat de duhul tatălui său care îi cere răzbunare. Prinţul ezită. Îi trebuie dovezi. Nu se încrede în duh, dacă este chiar diavolul şi vrea să-l ispitească? Prefăcându-se nebun, ca sub această mască să poată lucra în voie, m-a pus să jur că voi păstra secretul. Pe Ofelia o foloseşte pentru a înlătura suspiciunile lui Claudius. Ofelia devine prima victimă, a doua, Gertrude, mama sa, cele mai dragi fiinţe pentru Hamlet. Apoi, îşi convinge prietenii actori să joace Uciderea lui Gonzago după indicaţiile lui, o piesă în care să reconstituie moartea tatălui său prin otrăvire. Reacţia lui Claudius îi dă de bănuit. Înfuriat, îl ucide pe Polonius, tatăl Ofeliei, din greşeală. Ofelia îşi pierde minţile şi se sinucide. Claudius îl trimite în Anglia, sub pretextul unei misiuni diplomatice, ordonând, chiar în scrisoarea ce o purta, să fie ucis la sosire. Dar prinţul află şi reuşeşte să scape la timp pentru a veni la înmormântarea Ofeliei. Claudius provoacă un duel între Laertes, fratele Ofeliei, şi Hamlet. Pentru a fi sigur că planul îi va reuşi, Claudius ordonă ca sabia lui Laertes să aibă vârful otrăvit şi să fie pregătită de asemenea o cupă cu vin otrăvit, dacă va cere să bea. Însă din cupa otrăvită bea Gertrude. În luptă,
Hamlet şi Laertes se lovesc reciproc cu lama otrăvită. Cu-o ultimă suflare Hamlet îl ucide pe Claudius, răzbunându-şi tatăl. Restul, e tăcere?… Căci nu puteam să trec sub tăcere povestea celui ce se întreba: a fi sau a un fi ?

 

NINA MAZUR este dramaturg de origine ucraineană care trăieşte în Germania. Face parte din conducerea Institutului Internaţional de Teatru – ITI.
FLORIN BECIU este actor, colaborator al teatrului nostru şi a jucat în multe din spectacolele Teatrului Anton Pann sub bagheta regizorală a lui Alexandru Dabija, Cristi Juncu, Adrian Roman, Balint Botos.